Procesul directoarei Grădiniței nr. 32 din Ciocana, aproape de final: Procurorii cer 9 ani de închisoare pentru luare de mită

04/09/2025 -07:01
Imagine

Examinarea cazului în instanță a directoarei Grădiniței nr. 32 din sectorul Ciocana al capitalei se apropie de final. Potrivit Asociației „Părinți solidari”, la ultima ședință, procurorii au solicitat 9 ani de închisoare cu executare, amendă și interdicția de a ocupa funcții publice timp de 10 ani. Funcționara este acuzată că ar fi cerut bani de la părinți pentru a le înscrie copiii la grădinița pe care o conducea.

Imagine simbol

„Procurorul anticorupție a solicitat o pedeapsă de 9 ani de închisoare cu executare, în penitenciar de tip semiînchis pentru femei, amendă și privarea dreptului de a ocupa funcții publice în domeniul educațional pentru un termen de 10 ani”, se arată în comunicatul citat.

Următoarea ședință, în care va fi susținută pledoaria avocatului inculpatei și ultimul cuvânt al directoarei, va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ora 9:30, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, sala 442. Aceasta marchează finalul etapei de examinare a dosarului, urmând deliberările și pronunțarea sentinței.

Reamintim că pe 28 mai 2024, directoarea grădiniței a fost reținută de ofițerii CNA, fiind bănuită că ar fi pretins și primit 3.000 de lei de la fiecare dintre părinții a doi copii pentru înscrierea acestora, fără a respecta procedura legală. În total, suma ridicată ilegal a fost de 6.000 de lei.

În presă au apărut și înregistrări audio care arată că, pe lângă „taxa de intrare”, directoarea ar fi solicitat și plăți lunare de 500–600 de lei, în afara costurilor de alimentație.

VEZI ARTICOLE