Tensiunile din familia regală britanică sunt departe de a se fi stins. Potrivit unor surse din interiorul familiei regale, Prințul Harry pregătește un nou documentar ce ar putea zgudui din temelii Casa Regală, fiind programat să fie lansat la 30 de ani de la moartea Prințesei Diana, scrie PROTV.
Producția, aflată în faza de pregătire la Netflix, va aborda nefericirea Dianei în căsnicia cu Regele Charles, analizând greșelile acestuia, rolul Camillei și destrămarea mariajului. Sursele susțin că filmul va conține dezvăluiri personale dure, reflectând perspectiva lui Harry, care s-a simțit mult timp în umbra tragediei familiale.
În memoriile sale „Spare”, Harry a criticat deja lipsa de sprijin emoțional a tatălui său după moartea Dianei. Noul documentar ar putea relua aceste teme, dar cu un impact public mult mai amplu.
În contextul bolii Regelui Charles și a tensiunilor familiale, vizita lui Harry în Marea Britanie din septembrie alimenta speranțele unei posibile reconciliere. Însă anunțul documentarului a pus sub semnul întrebării aceste perspective. Un comentator regal avertizează că Regele va percepe filmul ca pe o trădare și o umilire publică, ceea ce ar face imposibilă împăcarea.
Moartea Dianei rămâne un simbol al rupturii profunde din familia regală, iar Harry continuă să folosească această amintire ca element central în confruntarea cu monarhia. Rămâne de văzut dacă documentarul va reuși să-i aducă un omagiu mamei sale fără a sacrifica definitiv relația cu tatăl său sau dacă va pecetlui ruptura iremediabilă din familia regală britanică.