Principalele aeroporturi din Moscova au rămas închise aproape toată noaptea

07/05/2025 -08:53
Imagine

Rusia şi Ucraina au lansat miercuri noi atacuri aeriene asupra capitalei celeilalte ţări, soldate cu moartea a două persoane la Kiev şi rănirea altor opt, între care patru copii, în timp ce un roi de drone a fost distrus în apropierea Moscovei, ceea ce a făcut ca toate aeroporturile capitalei ruse să rămână închise aproape toată noaptea, relatează Reuters.

Principalele aeroporturi din Moscova au rămas închise aproape toată noaptea, după ce primarul Serghei Sobianin a declarat că unităţile de apărare aeriană ruseşti au distrus cel puţin 14 drone ucrainene, marţi, după ora locală 22:00, fără a se raporta pagube.

Aeroporturile din mai multe oraşe regionale au fost, de asemenea, închise.

Ucraina a atacat Moscova cu drone pentru a treia noapte consecutiv, în timp ce capitala rusă se pregăteşte pentru un weekend prelungit şi pentru parada din 9 mai, care marchează 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi în cel de-al Doilea Război Mondial.

Preşedintele rus Vladimir Putin, care va găzdui liderii mai multor ţări la paradă, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping, a cerut un armistiţiu între 8 şi 10 mai în războiul pe care Moscova l-a declanşat împotriva Ucrainei în februarie 2022.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat măsura ca fiind inutilă şi a propus un armistiţiu necondiţionat de cel puţin 30 de zile, în conformitate cu o propunere a SUA lansată în martie.