Prim-ministrul Natalia Gavrilița va cere Parlamentului prelungirea stării de urgență. Spațiul aerian rămâne închis

12/04/2022 -10:54
Imagine

Prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că va cere Parlamentului să prelungească starea de urgență, în legătură cu escaladarea situației din Ucraina. În cadrul unei emisiuni de la TV8, șefa Executivului a subliniat că starea de urgență trebuie menținută atâta timp cât există pericole la graniță, iar spațiul aerian să fie închis, fiind accesibil doar coridorul aerian din și spre România, scrie cotidianul.md.

„Atât timp cât avem război în vecinătatea noastră și există riscuri de escaladare în vecinătate care ar putea genera noi fluxuri de refugiați, atunci cred că este cazul să mergem să solicităm prelungirea stării de urgență. Ne-am luat un angajament să nu facem abuz de această stare de urgență, să luăm decizii în Comisia Situații Excepționale, decizii care țin de gestionarea anume a consecințelor acestei crize și războiului din Ucraina”, a declarat Gavrilița.

Șefa Executivuui a argumentat că decizia vine în contextul în care războiul din Ucraina continuă, securitatea cetățenilor fiind prioritară.

„Cred că cetățenii pot fi, în felul acesta, mai siguri, pentru că, pe de o parte, vom avea acest instrument de luare a deciziilor rapide prin Comisia Situații Excepționale, dar, pe de altă parte, avem și procesul obișnuit de luare a deciziilor în Parlament. Vedem inițiative legislative, vedem un proces normal de luare a deciziilor cu respectarea tuturor rigorilor procesului decizional”, a spus prim-ministra.

Referitor la spațiul aerian, prim-ministra a precizat: „Nu este vorba de reluarea unor curse, pentru că ele fizic nu pot fi reluate. Noi avem doar un singur coridor aerian în contextul riscurilor pentru aviația civilă. Până nu se schimbă evaluarea riscului, rămâne așa”.

Începând cu 21 martie, o porțiune a spațiului aerian național a fost deschisă pentru utilizarea acesteia de către aeronavele civile și de stat, astfel, fiind posibilă reluarea transportului regulat de pasageri. Ținând cont de faptul că spațiul aerian al Ucrainei este închis și zboruri pe direcțiile Nord, Sud și Est nu pot fi efectuate, toate zborurile au direcția spre și dinspre România.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, în cadrul căreia a fost examinată posibilitatea redeschiderii spațiului aerian național în contextul conflictului armat din țara vecină.

Starea de urgență în legătură cu escaladarea situației din Ucraina a fost introdusă în 24 februarie.