Șeful statului Maia Sandu se va întâlni mâine, 15 iunie, cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, care efectuează o vizită de lucru în țara noastră, anunță instituția prezidențială. Aceasta este prima călătorie a președintelui de la realegerea sa în funcția de președinte.
Liderul francez va fi întâmpinat de președintele Maia Sandu la ora 13.30, la Reședința de Stat de pe strada Nicolae Iorga, 23, scrie replicamedia.md.
Tot acolo vor avea loc discuțiile dintre cei doi șefi de stat.
După întrevedere, la ora 15:45, președinții Maia Sandu și Emmanuel Macron vor susține o conferință de presă comună.
Din programul celor doi șefi de stat mai face parte o vizită la Alianța Franceză din Moldova.
De asemenea, ei vor avea o discuție cu câțiva reprezentanți ai societății civile din țara noastră.
De menționat că, miercuri dimineață, 15 iunie președintele Franței va merge la București unde se va întâlni cu Klaus Iohannis, iar ulterior va ajunge și la Chișinău, la invitația Maiei Sandu.
O călătorie la Kiev, capitala Ucrainei, este în prezent în studiu, dar nu a fost încă stabilită, potrivit Elysée. Dacă administrația președintelui vor face apel la prudență, nu neagă posibilitatea ca Emmanuel Macron să profite de faptul că se află în regiune pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Vladimir Zelenskiy.