Președintele României, Nicușor Dan, explică decizia de interzicere a accesului lui Ion Ceban în România și spațiul Schengen: „O chestiune de securitate națională”

01/09/2025 -08:42
Imagine

Președintele României, Nicușor Dan, a detaliat motivele care au stat la baza deciziei de a interzice accesul primarului Chișinăului, Ion Ceban, pe teritoriul României și al statelor Schengen, subliniind că este vorba despre aspecte ce țin de securitatea națională. Șeful statului român a declarat, în cadrul emisiunii „În Profunzime” la ProTV Chișinău, că raportul pe acest caz conține „fapte suficiente” pentru a justifica măsura.

epa12168056 Romanian President Nicusor Dan attends a joint press conference with the president of Moldova in the Presidential Palace during his first official visit in Chisinau, Moldova, 10 June 2025. Nicusor Dan's visit is a sign of solidarity and support for the Republic of Moldova's efforts in EU integration, democratic reforms, and economic development. EPA/DUMITRU DORU

„E o chestiune de securitate și eu nu pot să spun mai multe. Am fost informat de dosar înainte să se ia această decizie. E o chestiune de securitate și pentru ceilalți doi cetățeni ai Republicii Moldova”, a precizat președintele Nicușor Dan.

Liderul de la Cotroceni a menționat că, pe perioada mandatului său de primar al Bucureștiului (2020-2025), a fost avertizat de autorități să evite orice întâlnire oficială cu Ion Ceban. „Domnul Ceban a încercat să vină de două-trei ori, când venea prin România, să se întâlnească cu noi. Am fost sfătuit să nu-l primesc și nu l-am primit”, a adăugat Nicușor Dan.

Președintele României a subliniat că măsura nu are caracter arbitrar, ci se bazează pe probe și documente oficiale: „A fost o decizie a statului român bazată pe fapte. Dosarul mi-a fost adus la cunoștință, iar faptele sunt suficiente”.

Ion Ceban a primit interdicția de a intra în România și în spațiul Schengen pentru cinci ani, pe motiv că ar reprezenta un atentat la securitatea națională a statului român. În pofida acestei măsuri, duminică, edilul Chișinăului a anunțat, printr-un mesaj video, că se află la Roma, Italia, stat membru Schengen, unde are planificate mai multe întrevederi.

Explicațiile juridice arată că, în cazul unei interdicții Schengen, persoana vizată nu poate obține o viză clasică de tip C, care permite libera circulație, dar poate primi o viză cu valabilitate teritorială limitată (VTL), valabilă doar în statul emitent sau, în anumite condiții, în alte state care își dau acordul expres. Deținătorul unei astfel de vize nu are dreptul de a circula liber în restul spațiului Schengen.

Amintim că Ion Ceban se află la Roma în ciuda interdicției Schengen: Primarul Chișinăului anunță „zile pline de activități” în Italia.

VEZI ARTICOLE