Președinta Maia Sandu, alături de copiii militarilor moldoveni la sărbătoarea de Crăciun

26/12/2022 -21:48
Imagine

Președintele Republicii Moldova, comandantul Suprem al Forțelor Armate, Maia Sandu, a participat la serbarea de Crăciun organizată pentru copiii militarilor și ai angajaților civili ai Armatei Naționale. Șeful statului a adus mulțumiri părinților pentru că au grijă de liniștea și siguranța cetățenilor din R.Moldova.

Maia Sandu le-a urat copiilor sărbători frumoase, vacanță interesantă și și-a exprimat recunoștința față de militari și angajații Armatei Naționale pentru dedicația cu care își servesc țara, în această perioadă complicată.

„Vreau să mulțumesc părinților voștri pentru faptul că au grijă de liniștea și siguranța noastră. Vă doresc un an nou mai blând, cu pace, cu liniște și prosperitate. Așa încât voi, copiii din această sală, dar și din întreaga țară să aveți șansa să creșteți frumos, să creșteți oameni care vor face această țară frumoasă decât este astăzi”, a spus președintele țării.

Programul a inclus colinde, urături, poezii, jocuri distractive, cadouri de la Moș Crăciun, precum şi scenete prezentate de actori de la Teatrul republican de păpuși „Licurici”.

„Vreau să le mulțumesc micuților, părinților și organizatorilor pentru participare și implicare la această festivitate, și să țină minte că Crăciunul e mai mult decât un cadou - este zâmbet, căldură și prietenie!”, a scris ministrul Apărării Anatolie Nosatîi pe pagina sa de Facebook

Amintim că și în acest an, pomul de Crăciun de la Președinție va fi deschis pentru toți doritorii. Până pe data de 15 ianuarie 2023, copiii și părinții lor pot veni să vadă bradul prezidențial.