Premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, anunță proiecte comune și un acord istoric pentru educație: Universitatea din sudul Moldovei devine filială bulgară

27/07/2025 -12:19
Imagine

Premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, efectuează o vizită oficială de două zile în Republica Moldova, în cadrul căreia a fost primit duminică, 27 iulie, la Guvern de către prim-ministrul Dorin Recean. Cei doi șefi de guvern au susținut o conferință de presă comună, unde au evidențiat relațiile strânse dintre cele două țări și au anunțat mai multe proiecte comune.

Dorin Recean a subliniat importanța cooperării moldo-bulgare, menționând proiectele deja realizate în raionul Taraclia, o regiune cu o semnificativă comunitate bulgară: „Azi ne revedem cu o țară prietenă, cu o țară importantă. În Taraclia au fost implementate 15 kilometri de apeduct, trei școli modernizate, 26 km de drumuri reabilitate și spitalul raional a fost dotat cu echipamente moderne.”

Unul dintre momentele-cheie ale vizitei va avea loc la Taraclia, unde va fi semnat acordul prin care fosta Universitate din Taraclia devine filiala Universității „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria – prima instituție de învățământ superior bulgară deschisă oficial în afara granițelor țării. „Este un pas clar spre o educație de calitate, incluzivă și conectată cu Europa”, a declarat Dorin Recean.

Premierul bulgar Rossen Jeliazkov a apreciat inițiativa drept „un pas important pentru a sprijini și a ajuta comunitatea bulgară, dar și o oportunitate pentru educația și cultura din regiune”.

Agenda vizitei continuă luni, 28 iulie, când Rossen Jeliazkov va avea întrevederi oficiale cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.

VEZI ARTICOLE