În cadrul vizitei la Soroca, prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu locuitorii satului Cosăuți, recunoscut pentru tradiția prelucrării pietrei naturale. Discuțiile s-au axat pe schimbările pozitive aduse de proiectele implementate de Guvern în ultimii ani, precum și pe provocările actuale ale comunității.
Realizări locale și priorități de viitor
Localnicii au remarcat reparația grădiniței din satul Iorjnița, parte a comunei Cosăuți, modernizarea centrului medical, a oficiului poștal și reabilitarea mai multor drumuri către obiective sociale. Printre prioritățile pentru perioada următoare se numără extinderea sistemului de apeduct și continuarea modernizării infrastructurii rutiere.
Premierul a subliniat că Guvernul va continua să sprijine autoritățile locale, menționând oportunitățile de finanțare existente, precum programul „Satul European”, prin intermediul căruia au fost implementate 70 de proiecte în raionul Soroca. „Pace și prosperitate, localități dezvoltate și condiții bune de viață — acestea rămân prioritățile pentru care continuăm să lucrăm”, a declarat Alexandru Munteanu.
Susținerea meșterilor pietrari și potențialul turistic al regiunii
Premierul a apreciat activitatea meșterilor pietrari din Cosăuți, cunoscuți la nivel național pentru măiestria lor, și a discutat despre funcționarea carierei de piatră și asigurarea cu materie primă. Totodată, a evidențiat necesitatea promovării potențialului turistic al regiunii, inclusiv a obiectivelor precum Rezervația peisagistică Cosăuți și Mănăstirea din localitate.
Satul Cosăuți are peste 2.000 de locuitori și rămâne un exemplu de comunitate activă, cu tradiții vii și perspective de dezvoltare.