Polonia a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale. Doi cetățeni belaruși au fost reținuți

15/09/2025 -20:58
Imagine

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat, luni seară, o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale, inclusiv strada Parkowa și Palatul Belwede. Anunțul a fost făcut de premierul Donald Tusk, pe X.

Doi cetățeni belaruși au fost reținuți în legătură cu incidentul, iar poliția investighează circumstanțele producerii acestuia, a adăugat Tusk.

Belweder este una dintre reședințele oficiale ale președintelui Poloniei, iar clădirile de pe strada Parkowa găzduiesc instituții guvernamentale de rang înalt. 

Ministrul polonez de Externe a cerut, luni, ţărilor NATO să impună o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei pentru a proteja Europa de loviturile ruse, în contextul incidentului cu drone în Polonia.

„Noi, ca NATO şi UE, am putea fi capabili să facem asta, însă nu este o decizie pe care Polonia o poate lua singură; ea poate fi luată doar împreună cu aliaţii săi. Protecţia populaţiei noastre — de exemplu, împotriva resturilor căzute — ar fi, desigur, mai mare dacă am putea combate dronele şi alte obiecte zburătoare dincolo de teritoriul nostru. Dacă Ucraina ne-ar cere să le doborâm pe teritoriul său, ar fi avantajos. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, ar trebui să luăm în considerare această opţiune”, a declarat ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski.

Incidentul vine la cinci zile după ce avioane de vânătoare NATO și sistemele de apărare aeriană au doborât drone rusești care au intrat în spațiul aerian al Poloniei, în timp ce Rusia bombarda ținte din Ucraina. Incursiunea a ridicat întrebări serioase despre pregătirea alianței de a contracara vehiculele aeriene fără pilot relativ ieftine, extrem de manevrabile, dar devastator de distructive, care au redefinit războiul modern de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022.