Polonia, aliat strategic pentru Moldova: proiecte de 15 milioane euro și investiții în economie, securitate și dezvoltare

22/12/2025 -18:03
Imagine
Sursa foto: gov.md

Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit astăzi cu Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej. Oficialii au vorbit despre proiectele prin care Polonia sprijină dezvoltarea țării noastre, parteneriatul economic și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

„Polonia este un aliat strategic în parcursul european al Republicii Moldova, în consolidarea rezilienței și modernizarea economiei. Fiind membră a Uniunii Europene de peste 20 de ani, este un exemplu despre cum integrarea europeană poate transforma în bine o țară”, a subliniat, în discuții, prim-ministrul Alexandru Munteanu. 

Premierul a apreciat transferul de expertiză în procesul de aderare la UE, precum și asistența oferită prin Programul „Polish Aid” și Fondul de Solidaritate Polonez. În ultimii 15 ani, Polonia a finanțat 264 de proiecte în valoare de 15 milioane de euro, iar asistența s-a triplat în ultimii 2,5 ani. Cele mai de amploare proiecte vizează reziliența, securitatea frontierei și dezvoltarea socio-economică (EU4Moldova Rezilientă, EU4Border Security, sprijin pentru IMM-uri etc.).

Oficialii au discutat despre relațiile comercial-economice, creșterea exporturilor de produse moldovenești în Polonia și atragerea mai multor investiții poloneze în economia noastră. Polonia este pe locul 8 în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, fiind cel mai mare importator de sucuri moldovenești (32% din exporturi) și al treilea cel mai mare importator de vinuri moldovenești din UE. 

Totodată, 88 de companii cu capital polonez activează în țara noastră: investițiile totalizează aproximativ 12,8 milioane de euro și plasează Polonia printre primii 13 investitori. Șeful Guvernului a accentuat că Republica Moldova este interesată să atragă investiții poloneze în energia regenerabilă, agricultura de performanță și infrastructură.