Un angajat al unui sector de poliție din municipiul Chișinău a fost reținut pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins 4.000 de hrivne pentru a interveni astfel încât o faptă ilegală, care urma să fie examinată sub aspect penal, să fie soluționată în procedură contravențională.
Potrivit materialelor cauzei, polițistul bănuit ar fi primit banii în incinta sectorului de poliție, suma fiind transmisă sub controlul organului de urmărire penală și al ofițerilor de investigații. În urma activităților operative, s-a stabilit că acesta ar fi convertit banii din valută străină în lei moldovenești la un punct de schimb valutar din apropierea sectorului, iar ulterior mijloacele financiare au fost ridicate de către organul de urmărire penală.
În urma acțiunilor procesual-penale, angajatul sectorului de poliție a fost reținut pentru 72 de ore. Ancheta continuă.