Poliția a reținut trei persoane pentru vânzarea unui copil de trei ani

18/07/2025 -15:52
Imagine

Poliția investighează un caz de trafic de copii în scop de adopție ilegală, în baza unei cauze penale pornite la începutul acestui an de către Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații (INI).

Poza simbol

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Chișinău, Diana Fetco, fapta ar fi avut loc într-un oraș din municipiul Chișinău, copilul vizat având vârsta de trei ani la momentul comiterii presupuselor acțiuni ilegale.

Pe parcursul anchetei, polițiștii au întreprins mai multe măsuri speciale de investigație, iar în urmă cu două zile au fost efectuate percheziții. Ca urmare, trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Poliția precizează că, având în vedere sensibilitatea cazului și faptul că este implicat un minor, nu pot fi oferite deocamdată alte detalii, pentru a nu afecta desfășurarea anchetei.