Regizorul și scenaristul Silviu Fusu, laureat al mai multor premii naționale și internaționale, membru al Uniunii Teatrale din Moldova și din România, s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.
Anunțul a fost făcut de Ministerul Culturii din R. Moldova, care exprimă sincere condoleanțe rudelor îndoliate.
"Ministerul Culturii exprimă sincere condoleanțe rudelor îndoliate, tuturor celor care l-au cunoscut și i-au apreciat talentul. Drum lin, maestre...", se arată în mesaj.
Silviu Fusu s-a născut în 1953 în satul Parcova, raionul Edineț. În 1975, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova și în 1983 – Institutul de Artă Teatrală din Moscova, specialitatea regie.
A fost director artistic al Teatrului epic pentru tineret (1984-1985) și director artistic al Teatrului epic de etnografie și folclor „Ion Creangă” (1987-1990, 1996-2003). De asemenea, a fost director general al Companiei Teatrale Române „Spațiul mioritic” din Ploiești (1991) și director general al Centrului Teatral ”Mesagerii lui Zamolxis” din București (1993-2003).
A montat spectacole în teatre din R. Moldova, Belarus, Canada, România, Rusia și Ucraina. În calitate de scenarist, regizor și scenograf a realizat peste 200 de proiecte, cele de referință fiind: „Cercul” după W. Shakespeare, Sofocle și Euripide, „Și dragostea coboară seninul în om” după M. Eminescu și V. Micle, „Frunza de la urmă” de A. Ciubotaru, „Despot Vodă” de V. Alecsandri, „Micile tragedii” de A. S. Pușkin, „Osia dorului” de I. Vatamanu, „Casa Mare” de I. Druță, „D’ale carnavalului” și „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale ș.a.