Peste 31 000 de pensionari vor primi o plată unică de 2300 lei

24/10/2024 -07:41
Imagine

Persoanele în etate din țara noastră vor beneficia de suport financiar. Este vorba despre un ajutor nerambursabil în valoare de 2300 de lei. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului au aprobat avizul consultativ pentru inițierea încheierii Memorandumului de Înțelegere între Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Programul Alimentar Mondial și Organizația Internațională pentru Migrațiune privind acordarea asistenței în numerar familiilor vulnerabile din Moldova, scrie omniapres.md.

Bugetul preconizat este de 71 de milioane de lei. Banii vor ajunge la persoanele în etate care au o pensie mai mică de 3 300 de lei și au un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani.

Lista beneficiarilor va fi prezentată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Banii vor fi transferați prin intermediul Î.S. „Poșta Moldovei”, iar achitările vor începe la sfârșitul acestui an.

După semnare, ratificarea Memorandumului de Înțelegere va fi propusă spre adoptare în plenul Parlamentului.