Peste 14.000 de persoane angajate prin ANOFM de la începutul anului 2025

05/09/2025 -11:09
Imagine

De la începutul anului curent, 14.002 persoane au fost angajate în câmpul muncii prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Dintre acestea, 4.588 sunt șomeri (32,8%), iar 387 au fost angajați ca șomeri-zilieri sau pe perioadă determinată de până la trei luni.

Datele ANOFM arată că femeile reprezintă cea mai mare pondere a persoanelor angajate (6.131 sau 43,8%), urmate de persoanele cu vârsta de peste 55 de ani (2.251 sau 16,1%), persoane cu dizabilități (173 sau 1,25%), migranți reveniți de peste hotare (100 sau 0,7%) și persoane de etnie romă (48).

Cei mai mulți angajați au ocupat posturi în domeniile: alte activități de servicii colective, sociale și personale (36,1%), agricultură (13,7%), industrie (12%), industria prelucrătoare (11,9%), comerț cu ridicata și cu amănuntul (11,5%), construcții (10,6%), administrație publică (4,7%), sănătate și asistență socială (4,3%), învățământ (2,9%) și transporturi, depozitare și comunicații (1,5%).

ANOFM recomandă tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze subdiviziunilor teritoriale pentru a beneficia de sprijin la angajare. Serviciile sunt gratuite și se adresează atât persoanelor fără statut de șomer, cât și celor care doresc să-și schimbe locul de muncă.

VEZI ARTICOLE