Purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat că nu se poate vorbi cu Rusia în limbajul de ultimatum, limbaj pe care, potrivit lui, îl adoptă partenerii europeni. Afirmația vine ca reacție la amenințările exprimate de oficiali europeni privind elaborarea unor sancțiuni suplimentare împotriva Federației Ruse, în cazul în care aceasta refuză să declare încetarea focului, relatează Kommersant.ru.
„Un astfel de limbaj al ultimatumurilor este inacceptabil pentru Rusia, nu se potrivește. Cu Rusia nu se poate vorbi în acest mod”, a subliniat Peskov, comentând reacția Kremlinului la declarațiile recente venite de la Bruxelles privind impunerea unor noi sancțiuni.
Pe 12 mai, reprezentanta Comisiei Europene, Paula Pinho, a anunțat că statele membre ale UE discută impunerea de sancțiuni împotriva operatorului gazoductului Nord Stream 2. Potrivit acesteia, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat deja în favoarea interzicerii investițiilor în reconstrucția conductei Nord Stream 2. Anterior, The Wall Street Journal, citând oficiali europeni, a relatat că UE ar putea lua această măsură în cazul în care Rusia refuză încetarea focului în Ucraina.
Săptămâna trecută, președintele SUA, Donald Trump, a cerut o încetare a focului de 30 de zile între Rusia și Ucraina și a amenințat cu sancțiuni dacă acest armistițiu nu va fi respectat.
În noaptea de 11 mai, Vladimir Putin a propus autorităților ucrainene o întâlnire la Istanbul, pe 15 mai, pentru reluarea negocierilor directe. La rândul său, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că așteaptă încetarea focului din partea Rusiei începând cu 12 mai și și-a confirmat disponibilitatea de a se întâlni personal cu președintele rus, Vladimir Putin, la Istanbul. Potrivit Axios, Zelenski va ajunge în Turcia joi, 15 mai, chiar și în cazul unui refuz al Rusiei de a începe încetarea focului.