Mai mulți administratori de insolvabilitate și sediul Uniunii Administratorilor Autorizați sunt vizați de percheziții într-un dosar penal pornit pentru abuz în serviciu. Acțiunile sunt desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA), împreună cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, anunță anchetatorii.
Potrivit informațiilor preliminare, cauza vizează prejudicii materiale foarte mari suportate de persoane care au investit într-un bloc locativ din Chișinău. Anchetatorii susțin că apartamentele promise investitorilor, în baza contractelor de investiții, ar fi fost vândute altor persoane, fără informarea celor care au finanțat construcția.
Percheziții au fost efectuate inclusiv la domiciliile persoanelor care au cumpărat apartamentele aflate în litigiu, iar ancheta urmărește să stabilească rolul fiecăruia în tranzacțiile investigate. În urma descinderilor, ofițerii au ridicat contracte de investiții, documente contabile privind plățile, înscrisuri de lucru și dispozitive electronice cu date relevante pentru dosar. Persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate, iar urmărirea penală continuă.