Partidul Republican „Inima Moldovei” acuză public abuzuri din partea organelor de drept, după ce fiica liderului formațiunii, Irina Vlah, a fost reținută de poliție. Potrivit unui mesaj publicat pe rețelele sociale de Victor Topal, fruntaș al partidului, activista Anna Vlah ar fi fost reținută pentru jumătate de oră, „fără apă, fără mâncare, fără motiv”, scrie unimedia.info.
„Am reușit eliberarea Annei. Totuși, Poliția PAS a arestat corturile și ziarele partidului. Este vorba despre 2 corturi și 800 de ziare”, a mai declarat Victor Topal, membru al Consiliului Național Politic al formațiunii, precizând că au fost prezentate toate actele necesare pentru activitatea partidului.
Topal acuză autoritățile de „abuzuri continue împotriva ‘Inima Moldovei’ și a Blocului Patriotic”, ironizând că „Poliția pare să fi învins deja toată criminalitatea – acum luptă ‘eroic’ cu corturile noastre”.
Până la această oră, Poliția nu a venit cu explicații oficiale pe marginea acestui caz.