Parlamentul a adoptat bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2026: pensii și indemnizații majorate, investiții în servicii sociale

29/12/2025 -15:17
Imagine

Parlamentul a aprobat, în lectura a doua, bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026, estimat la 51,45 miliarde de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Suma este cu 4,2% mai mare față de anul curent și reprezintă 13,6% din PIB. Proiectul a fost votat de 89 de deputați, în timp ce amendamentele opoziției nu au întrunit numărul necesar de voturi.

Conform bugetului aprobat, pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,8% de la 1 aprilie 2026, peste 665.000 de persoane urmând să beneficieze de pensii. Alocația unică la naștere va crește la 21.886 de lei, de acest sprijin urmând să beneficieze circa 36.000 de copii. Pentru copiii de până la doi ani va fi acordată o indemnizație lunară de 1.000 de lei, pentru peste 78.000 de beneficiari.

Cele mai mari cheltuieli sunt destinate protecției persoanelor în etate – peste 34 de miliarde de lei, în creștere cu 11,2% față de 2025. Bugetul prevede și aproape 2,5 miliarde de lei pentru protecția socială în cazuri excepționale, cu aproape 24% mai mult decât anul precedent.

Vor fi create 2.000 de noi locuri de creșă pentru copiii sub trei ani și vor fi deschise centre de adăpost pentru victimele violenței în familie în raioanele Telenești, Ștefan Vodă și Cahul.

Printre amendamentele discutate, dar respinse, s-au numărat: majorarea ajutorului la deces pentru persoane cu dizabilități de la 1.100 la 5.000 de lei, creșterea indemnizației unice la naștere la 25.000 de lei, a indemnizației pentru îngrijirea copilului la 1.500 de lei/lună și acordarea a 1.000 de lei de două ori pe an pensionarilor cu venituri sub 4.000 de lei.