Osetia de Sud renunță la referendumul privind integrarea în Rusia

31/05/2022 -11:03
Imagine

Noile autorități din regiunea separatistă georgiană pro-rusă Osetia de Sud au anunțat luni că nu vor organiza un referendum privind integrarea în Rusia. Într-un decret, „președintele” Alan Gagloev a invocat „incertitudinea cu privire la consecințele juridice” ale unei astfel de consultări, care fusese decisă de predecesorul său, Anatoli Bibilov, și care urma să aibă loc pe 17 iulie, potrivit g4media.ro.

El a subliniat, de asemenea, „inadmisibilitatea unei decizii unilaterale prin referendum în chestiuni legate de drepturile și interesele legitime ale Federației Ruse”. Cu toate acestea, Alan Gagloev a cerut „consultări fără întârziere cu partea rusă cu privire la toate problemele legate de integrarea ulterioară a Osetiei de Sud și a Federației Ruse”.

În 13 mai, autoritățile din Osetia de Sud au anunțat că Anatoli Bibilov a semnat un decret privind organizarea unui referendum, invocând „aspirația istorică” a locuitorilor acestui mic teritoriu caucazian de a se alătura Rusiei, cu care se învecinează.