Opt candidați independenți au solicitat listele de subscripție pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie

22/07/2025 -19:20
Imagine

Comisia Electorală Centrală (CEC) a recepționat marți cererea lui Nicolae Urîtu de eliberare a listelor de subscripție pentru colectarea semnăturilor necesare în vederea susținerii candidaturii sale independente la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, transmite IPN.

Astfel, cu Nicolae Urîtu, numărul persoanelor care și-au manifestat intenția de a candida independent în primele trei zile de la deschiderea procesului de înregistrare a ajuns la opt. Printre cei care au solicitat listele de subscripție se numără și Olesea Stamate, fostă deputată și ex-ministră a justiției, precum și Andrei Năstase, fost președinte al Platformei Demnitate și Adevăr și ex-ministru al afacerilor interne. CEC a aprobat deja începerea colectării semnăturilor de către grupurile de inițiativă care îi susțin pe acești candidați.

De asemenea, au depus solicitări pentru eliberarea listelor de subscripție și Eleonora Rusu, Sergiu Rența, Natalia Clevadî, Victoria Sanduța și Victor Grosu, care intenționează să colecteze, de sine stătător, semnăturile necesare pentru a intra în cursa electorală.

Pentru a fi înregistrați, candidații independenți trebuie să prezinte între 2000 și 2500 de semnături din partea alegătorilor cu drept de vot. Pentru candidatele femei, legea prevede o derogare, fiind necesare cel puțin 1000 de semnături.

Perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat a început pe 20 iulie și se va încheia pe 19 august.

VEZI ARTICOLE