Deputata independentă Olesea Stamate a reacționat public la anunțul privind reținerea fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, calificând evenimentul drept „o veste bună de la Interpol”. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Stamate a subliniat că fostul oligarh trebuie adus cât mai curând în Republica Moldova pentru a răspunde în fața procurorilor și a cetățenilor.
„O veste bună de la Interpol – Vladimir Plahotniuc a fost reținut! Așteptăm ca acesta să fie adus cât mai curând în țară, ca să răspundă întrebărilor procurorilor și ale cetățenilor. Sper ca actualii conducători să nu tergiverseze extrădarea oligarhului. Știu că unii tremură la gândul revenirii lui, dar cetățenii așteaptă dreptate”, a scris Stamate.
Reamintim că Inspectoratul General al Poliției a confirmat reținerea lui Vladimir Plahotniuc pe aeroportul din Atena, Grecia, în timp ce încerca să tranziteze spre Dubai. Potrivit surselor, alături de el ar fi fost reținut și fostul deputat PDM, Constantin Țuțu.
Autoritățile moldovene colaborează cu partenerii din Grecia pentru clarificarea situației și demararea procedurilor de extrădare.