Olena Zelenskaia, despre planurile lui Putin de-a ucide familia prezidențială

19/04/2022 -16:34
Imagine

Olena Zelenskaia, soția președintelui Ucrainei Vorodimir Zelenski, a povestit cum a reacționat la informația că eliminarea soțului ei și a familiei sale este obiectivul numărul 1 pentru Moscova.

Prima doamnă a Ucrainei recunoscut că la început nu a luat amenințarea în serios, considerând că face parte din arsenalul obișnuit de intimidare al Kremlinului. Totuși, după atrocitățile comise până acum de soldații ruși recunoaște că simte o senzație de disconfort, scrie ziare.com.

Într-un interviu exclusiv pentru săptămânalul ceh Respekt, ea a remarcat că, de fapt, au fost vizate familiile a milioane de ucraineni de rând, și nu doar cea prezidențială.

Olena Zelenskaia, cu fiica de 17 ani Sasha și fiul de 9 ani Kiril s-au trezit pe 24 februarie dimineața devreme în sunetele teribile ale exploziilor.

Din motive de securitate, soția și copiii președintelui au fugit în scurt timp din Kiev, deoarece liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, i-a numit una dintre principalele ținte.

"La început, astfel de informații au fost percepute ca intimidare, ca un scenariu de conspirație prost. Dar când am văzut cu toții cum invadatorii ne ucid copiii, împușcă familii întregi, violează femei, este clar că Rusia este capabilă de orice.

Suntem cu toții în asta, indiferent dacă este vorba de o familie prezidențială sau una obișnuită. Este înfricoșător în fiecare zi pentru locuitorii din Mariupol, Harkov, Cernigov, Donbass, regiunea Lugansk, pentru cei care luptă în fiecare zi pentru viețile lor, pentru cei care sunt împușcați pe stradă și în casele lor - pur și simplu pentru că locuiesc pe propriul pământ”, a comentat aceasta.

Ea a spus că vorbește frecvent cu copiii săi despre invazia Rusiei și le oferă posibilitatea de a-și exprima propriile experiențe și de a arăta emoții. Fiica în vârstă de 17 ani își va sărbători majoratul în iulie anul acesta, potrivit lui Zelenskaia.

"Copiii ar trebui să cunoască adevărul. Apoi cresc pentru a deveni adulți cărora nu le este frică de adevăr. Numai așa funcționează. Răspund la toate întrebările, nu încerc să decorez realitatea. Desigur, încerc să mă concentrez pe bine, pe asistență reciprocă. La urma urmei, războiul dezvăluie nu numai latura terifiantă, ci și frumoasă a unei persoane, când ucrainenii sau europenii împart tot ce au...".

Prima doamnă a mai împărtășit că, în fața ochilor ei, Sasha și Kiril s-au maturizat vizibil în doar câteva zile.

"Am fost surprins cât de disciplinați au fost copiii în primele zile. Odată, obosită, am adormit și nu am auzit alarma de raid aerian. Și atunci a fost meu fiul care m-a trezit", a mai spus Zelenskaia.