După o carieră îndelungată de televiziune în Moldova, prezentatoarea TV Felicia Sîrbu anunță o nouă etapă în viața ei. Aceasta a luat decizia de a se muta în Italia, împreună cu Casandra, fiica sa de 5 anișori pe care o crește singură. Jurnalista crede că Italia îi va oferi oportunități mai mari, atât ei cât și fetiței sale. Felicia Sîrbu s-a stabilit în orașul Milano.
Felicia mărturisește că are planuri mari de viitor, dar încearcă să le realizeze pas cu pas, cu multă răbdare și chibzuință.
”Am plecat din Moldova pentru că simțeam că vreau mai mult și știu că Moldova din păcate este limitată în oportunități. Sunt responsabilă pentru viața și realizările mele și trebuie să încerc să fac maxim. Încă un moment decisiv este viitorul Casandrei. Vreau să îi ofer studii bune și un viitor cât mai promițător. Probabil situația dezastruoasă din Ucraina, care e atât de aproape de Moldova, a grăbit acest pas pe care oricum îl planificam.”, a povestit Felicia Sîrbu pe contul său de Instagram.