În cadrul Institutul Național de Informații și Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei” a avut loc ieri, 16 iunie, ceremonia de absolvire a unei noi promoții de ofițeri de informații. La festivitate au participat Alexandru Musteața, directorul Serviciului de Informații și Securitate, efectivul de comandă al instituției și corpul profesoral al INIS.
Foto: sis.md
Potrivit unui comunicat al instituției, directorul SIS i-a felicitat pe absolvenți și i-a încurajat să dovedească un înalt nivel de profesionalism, să nu renunțe la dorința de a fi cei mai buni și să fie exemple atât pentru colectivele din care vor face parte, cât și pentru întreaga societate. „Serviciul își pune speranțe în voi - ofițeri bine pregătiți, patrioți și hotărâți să fie parte a unui sistem al cărui menire este de a răspunde riscurilor la adresa securității Republicii Moldova, care cresc exponențial și devin din ce în ce mai complexe”, a menționat Alexandru Musteața.
Totodată, cuvinte de gratitudine au fost exprimate în adresa corpului didactic al INIS pentru implicare și dedicați, dar și familiilor acestor tineri pentru felul în care i-au educat și pentru faptul că i-au încurajat și susținut demersul de a-și urma cariera în Serviciul de Informații și Securitate.
La finalul ceremoniei, tinerilor ofițeri le-au fost înmânate certificatele de absolvire și a fost dat citirii ordinul cu privire la repartizarea lor în direcțiile de activitate.