La 12 aprilie, autoritățile ucrainene au anunțat că soldații ruși au violat, agresat sexual și torturat femei și fete din orașele ocupate din Ucraina. Tatiana Cușnir, educatoare la grădinița de copii „Guguță” din orașul Telenești a comentat pe Facebook un articol despre o femeie care ar fi fost violată timp de 13 ore de doi militari ruși, lăudând „performanța” soldaților. Pe pagina sa din rețelele sociale, această educatoare distribuie diferite texte și video-uri cu mesaje și dezinformări din arsenalul propagandei pro-Kremlin: că războiul a fost provocat de ucraineni, că americanii și NATO stau în spatele agresiunii militare etc, scrie jurnal.md cu referire la stopfals.md.
Pe rețelele sociale a fost distribuit reportajul postului de televiziune N4 „Povestea Elenei, femeia care a fost violată 13 ore de doi militari ruși: „Vreau să mor”, în care o femeie din Herson povestește că ar fi fost violată de doi soldați ruși, după ce a fost urmărită și sechestrată. Tatiana Cușnir nu a ezitat să comenteze articolul, menționând că soldații „sunt super de au putut 13 ore, chiar și pe rând”, cu toate că este vorba de un viol. Mai mulți internauți au fost șocați de acest comentariu descalificant și au acuzat-o de cruzime și lipsă de empatie.
Din profilul Tatianei Cușnir aflăm că ea este educatoare la grădinița de copii „Guguță” din orașul Telenești. Întrebată de reportera portalului Stopfals.md cum a putut scrie un astfel de comentariu în contextul unui viol comis cu atâta cruzime, educatoarea se justifică și spune că oamenii nu i-au înțeles corect mesajul, că de fapt ea nu a aprobat violul, ci... „virilitatea” soldaților care au putut fi activi din punct de vedere sexual 13 ore la rând (!!!). „Eu când am comentat, alta am avut în vedere. Cineva a tălmăcit așa”, spune educatoarea, precizând că sursa ei de informare despre războiul din Ucraina este Facebook-ul, unde a văzut „și alte filmulețe, nu știu dacă e drept sau nu...”.
Primarul orașului Telenești, Vadim Lelic, regretă cele întâmplate și îi pare rău că un pedagog poate avea un astfel de comportament pe rețelele sociale. Chiar dacă acest comentariu ar avea o tentă sexuală, violul nu poate fi justificat în niciun fel, mai ales în cazul unui război, spune primarul și promite că acest caz va fi investigat la nivel local, deoarece grădinița de copii este administrată de primărie.
Portalul Stopfals.md a studiat pagina de Facebook a educatoarei Tatianei Cușnir și a constatat că în ultimele două luni, de când a început războiul Rusiei împotriva Ucrainei, ea a distribuit și redistribuit informații și video-uri de natură propagandistică împotriva Ucrainei și a președintelui acestei țări Volodimir Zelensky, împotriva NATO, prin care ucrainenii sunt etichetați „naziști” și acuzați că ei înșiși își ucid propriii cetățeni, iar atacurile în țara vecină ar fi planificate nu de ruși, ci de ucraineni, inclusiv masacrul din orașul Bucea.
Întrebată ce părere are despre postările făcute de educatoare, directoarea interimară a grădiniței de copii „Guguță” din Telenești, Vera Arnaut, susține că nu le-a văzut și că nu se poate expune pe marginea acestui caz, deoarece... la moment ea doar o înlocuiește temporar pe directoarea instituției.
Surse de la Ministerul Educației și Cercetării au declarat pentru Stopfals.md că investighează cazul, iar în zilele următoare ministerul va veni cu o reacție publică.