Noul comandat al armatei britanice: “Pregăţi-vă pentru Al Treilea Război Mondial”

21/06/2022 -12:44
Imagine

Noul şef al armatei britanice a trasmis că toţi soldaţii trebuie să fie pregătiţi să lupte împotriva Rusiei, în cazul izbucnirii Celui De-al Treilea Război Mondial. Generalul Patrick Sanders a făcut avertismentul la scurt timp după investirea în funcţie şi a subliniat că invazia Ucrainei a schimbat complet faţa lumii.

Patrick Sanders (56 de ani) a fost, recent, numit noul comandat al Armatei Regatului Unit, după o carieră militară de succes. Generalul a luptat în Irak, Afganistan, Kosovo şi Irlanda de Nord. Sub conducerea lui se află însă cea mai mică armată britanică din ultimii 300 de ani: doar 73.000 de trupe, cam cât forţele speciale americane.

Sanders este într-o situaţie dificilă, cu ameninţarea Rusiei care pluteşte deasupra întregii lumi, din momentul în care Ucraina a fost invadată, în 24 februarie. Într-un mesaj pentru soldaţii săi, generalul a declarat că armata trebuie să fie pregătită pentru ce e mai rău şi a făcut referinţe la Al Doilea Război Mondial, notează The Sun.

“E absolut imperativ să construim o armată capabilă să lupte alături de aliaţii săi şi să învingă Rusia. Noi suntem generaţia care trebuie să se pregătească pentru a lupta în Europa din nou. Sunt primul şef, din 1941 încoace, care preia comanda unei Armate aflată în umbra unui război pe continentul European care implică o mare putere. Invazia Ucrainei înseamnă că trebuie să fie pregătiţi să luptăm şi să câştigăm un război pentru teritoriile noastre”, a declarat Sanders.

Generalul a promis creşterea trupelor britanice din străinătate

El a promis că va trimite mai multe trupe în teritorii străine, pentru a răspunde mai rapid la situaţii de criză. Acest gest ar ajuta NATO şi ar bloca Rusia din a ocupa mai multe zone din Europa.

Boris Johnson: Războiul va fi de lungă durată

Declaraţiile lui Sanders vin în contextul în care au crescut temerile că Putin ar putea ataca ţările NATO din Europa de Est. În plus, premierul britanic Boris Johnson a anunţat că atât britanicii, cât şi restul Europei trebuie să se pregătească pentru un război de lungă durată în Ucraina, iar că o victorie a Rusiei este o ameninţare la sigurnaţa întregii Europe.

Johnson a mai promis că trupele din Marea Britianie vor ajuta să antreneze 10.000  de soldaţi la 120 de zile, pentru a sprijini Ucraina. Războiul din ţara vecină ţine deja de 117 zile, iar ONU crede că peste 4.200 de civili au murit, iar 7 milioane au părăsit Ucraina.

sursa: www.click.ro