Tensiunile din regiunea baltică continuă să crească după ce două avioane militare rusești au intrat, joi, pentru scurt timp, în spațiul aerian al Lituaniei. Incidentul, confirmat de armata lituaniană, a avut loc în jurul orei 18:00 (ora locală), când un avion de vânătoare Su-30 și un avion cisternă Il-78 au pătruns aproximativ 700 de metri pe teritoriul Lituaniei dinspre regiunea Kaliningrad, zburând timp de circa 18 secunde pe teritoriul NATO, relatează Reuters.
Sursa foto: Mediafax
Potrivit autorităților, cele două aeronave rusești se aflau, cel mai probabil, într-o misiune de antrenament pentru realimentare în aer. În urma incidentului, avioane Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în cadrul misiunii NATO Baltic Air Police, au fost ridicate de la sol și patrulează zona pentru a asigura securitatea spațiului aerian aliat.
Premierul Lituaniei, Inga Ruginiene, a reacționat ferm pe Facebook: „Acest incident arată încă o dată că Rusia se comportă ca un stat terorist, sfidând dreptul internațional și securitatea țărilor vecine. Lituania este în siguranță. Împreună cu aliații noștri, vom apăra fiecare centimetru din țara noastră.”
https://twitter.com/GitanasNauseda/status/1981401180916912209?ref_src=t…
Nu este un caz izolat: pe 19 septembrie, trei avioane militare rusești au violat spațiul aerian al Estoniei timp de 12 minute, iar pe 10 septembrie, peste 20 de drone rusești au pătruns în Polonia, fiind doborâte de avioane NATO – prima astfel de acțiune de la începutul războiului din Ucraina.
Comandantul suprem al NATO a declarat recent că Rusia pare să fi fost descurajată de reacția fermă a Alianței, însă Moscova este așteptată să continue testarea limitelor și a răspunsului NATO în regiune.