Noi explozii lângă Kiev. Soldații din Mariupol refuză să se predea

17/04/2022 -14:48
Imagine

Ucraina va înceta orice negociere cu Rusia dacă soldaţii care au mai rămas în oraşul asediat Mariupol vor fi ucişi sau capturaţi. Este decizia preşedintelui ucrainean, după ce armata rusă şi-a intensificat atacurile. Sute de bombe au căzut în Ucraina după scufundarea crucişătorului rusesc Moskva, din Marea Neagră. Cele mai multe în estul ţării, dar şi în Harkov şi în capitala Kiev. În plus, Kremlinul ameninţă direct Statele Unite cu represalii dacă mai trimit arme în Ucraina. Totodată, liderul ucrainean a avertizat din nou lumea să fie pregătită pentru un eventual atac nuclear din partea Rusiei.

UE acordă Ucrainei un nou ajutor umanitar în valoare de 50 de milioane de euro

UE a anunțat că va acorda o nouă finanțare umanitară în valoare de 50 de milioane de euro pentru a-i sprijini pe civilii afectați de invazia Rusiei în Ucraina. Reprezentanții UE au anunțat că noua finanțare „va răspunde celor mai presante nevoi umanitare" prin furnizarea de servicii medicale de urgență, acces la apă potabilă, adăpost și protecție, anunță Sky News, citat de observatornews.ro.

Cancelarul Austriei: Putin are "propria logică de război"

Cancelarul Austriei, singurul lider occidental care s-a întâlnit cu preşedintele Rusiei de la începutul invaziei, susține că Putin are „propria logică de război" și crede că va câştiga războiul.

„Trebuie să ne uităm în ochii lui şi trebuie să-l confruntăm cu ceea ce vedem în Ucraina", a spus Karl Nehammer într-o explicaţie a vizitei care a fost criticată de mulţi lideri europeni.

Cel puţin trei civili au fost ucişi şi alţi 31 au fost răniţi de tiruri de artilerie ruse în Harkov

Cel puţin trei civili au fost ucişi de tiruri de artilerie şi cu rachete ale forţelor militare ruse asupra oraşului Harkov din estul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene duminică, informează dpa. De asemenea, 31 de persoane au fost rănite de aceste tiruri ruse, a anunţat guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegubov, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

În total, trupele ruse au bombardat de 23 de ori mai multe zone ale capitalei regionale Harkov şi au încercuit sate din regiune. De asemenea, a existat un atac cu rachete.

14:20 Rușii de la Gazprom anunță că în continuare livrează gaze către Europa prin Ucraina

Reprezentanții companiei Gazprom spun că fac în continuare exporturi de gaze către Europa prin Ucraina, anunță Reuters. Livrările s-au făcut în conformitate cu solicitările consumatorilor europeni, a anunțat compania prin intermediul comunicat. Solicitările s-au situat la 57 de milioane de metri cubi pentru 17 aprilie, a precizat Gazprom.

13:50 Orașul Nikolaev, fără apă de patru zile

Locuitorii din Nikolaev sunt obligați să folosească apă din râu din cauza conductei deteriorate.Orașul ucrainean a rămas fără apă potabilă de câteva zile. Accesul la apă potabilă a fost pierdut atunci când conducta de la Dnipro a fost avariată în timpul luptelor dintre ruși și ucraineni.

12:50 Oficialii din Mariupol resping ultimatumul rușilor

Un consilier al primarului din Mariupol a răspuns la cererea Ministerului rus al Apărării ca soldații ucraineni care încă mai opun rezistență într-o parte a orașului să se predea, spunând că forțele ucrainene continuă să lupte, anunță CNN.

„În cursul serii (de sâmbătă), ocupanții au anunțat că vor oferi un coridor de predare pentru trupele rămase. Dar, începând de astăzi, apărătorii noștri continuă să țină apărarea", a declarat Petro Andriușcenko pe Telegram.