În presă apar noi informații despre cazul de la ferma din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, unde un bărbat este suspectat de omorul mai multor persoane. O vecină a bănuitului Stepan Găină, aflat în arest preventiv și acuzat de cel puțin trei omoruri, susține că în localitate ar fi existat dispariții încă din anii ’90, după ce mai mulți tineri ar fi mers în vizită la acesta, scrie ziua.md.
Potrivit jurnaliștilor de la „Life MD Documentary”, citați de Realitatea, femeia afirmă că rude ale celor dispăruți ar fi venit în repetate rânduri la poarta lui Găină, inclusiv însoțite de poliție, însă persoanele căutate nu au mai fost găsite.
„Era un bărbat, Iurie, care a dispărut… a venit poliția și soția… el a venit ca să-l achite cu bani că a lucrat la Stepan Găină… am înțeles că banii nu i-a primit și nici nu a mai ieșit…”, a declarat femeia, potrivit sursei citate.
Aceasta a mai spus că, în anii 1996–1997, ar fi văzut o mamă care își căuta fiul și care ar fi ajuns la gospodăria bănuitului împreună cu poliția, după ce ar fi găsit acolo o mașină lăsată în apropiere, despre care susține că ulterior ar fi fost văzută fără roți.
Într-un alt episod relatat de vecină, o femeie în vârstă ar fi venit în 1995 în zonă, cerând apă și spunând că își caută fiul, care ar fi dispărut după ce ar fi mers să-l ajute pe Găină, însă bănuitul ar fi negat că acesta s-ar afla la el.
În același dosar este reținut și fiul proprietarului gospodăriei, în vârstă de 33 de ani, care este bănuit că ar fi fost complice la o crimă comisă în perioada 2012–2013, potrivit informațiilor apărute în spațiul public.
Ce au comunicat anterior autoritățile
Amintim că, în luna decembrie, Poliția Națională a anunțat o anchetă amplă la ferma din Beriozchi, după reținerea unui bărbat de 59 de ani, proprietarul gospodăriei, și a altor suspecți. Descinderile au avut loc după ce un polițist sub acoperire ar fi fost infiltrat timp de două luni în gospodărie, în cadrul unei operațiuni ce viza documentarea faptelor.
Investigația Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu procurorii din Anenii Noi, a început în luna septembrie, pe fundalul sesizărilor privind dispariția unui bărbat de 61 de ani din Beriozchi. La 22 decembrie 2025, au fost efectuate percheziții în mai multe gospodării care ar aparține bănuitului și care ar fi fost cumpărate periodic începând cu anul 2005.
Potrivit poliției, în baza probelor acumulate, există indicii că bănuitul ar putea fi implicat și în alte crime, fapt care a dus la extinderea investigațiilor și intensificarea măsurilor operative.