Noi detalii în cazul disparițiilor misterioase din Anenii Noi: concubina suspectului, plasată în arest preventiv

24/12/2025 -14:17
Imagine

Apar noi detalii în cazul disparițiilor misterioase din raionul Anenii Noi. Concubina bărbatului suspectat de omor a fost plasată miercuri, 24 decembrie, în arest preventiv, după ce a fost audiată de magistrații din Anenii Noi. Femeia a declarat în instanță că partenerul îi spunea că persoanele dispărute ar fi plecat la război, negând că ar fi avut cunoștință despre eventuale crime: „El nu mi-a spus nimic despre crime. Spunea că oamenii care dispăreau au plecat la război. Așa vorbea”, a afirmat ea.

Femeia a mai menționat că nu a observat urme de sânge sau alte indicii suspecte și că nu poate spune dacă bărbatul ar fi fost capabil de o crimă: „Eu nu am văzut nimic cu ochii mei. Nu pot să spun”. Totodată, a recunoscut că bărbatul avea un comportament agresiv și că era de temut în localitate, scrie moldova1.md.

Avocata sa, Dina Potereanu, a confirmat că dosarul penal a fost inițiat pentru dispariția unei persoane și a solicitat arest la domiciliu pentru clienta sa, subliniind că aceasta cooperează cu ancheta și nu este implicată în faptele investigate. Apărătoarea a evitat să comenteze informațiile din spațiul public privind presupuse crime multiple, invocând secretul urmăririi penale, și a precizat că femeia nu locuia permanent cu bărbatul reținut și nu era implicată în activitățile acestuia.

Poliția Republicii Moldova a anunțat pe 23 decembrie că acțiuni de urmărire penală au loc într-un dosar privind un caz de dispariție, iar omorul este analizat ca versiune de bază a anchetei. Zona din jurul gospodăriei suspectului a fost restricționată, fiind efectuate percheziții și ridicate bunuri pentru expertiză. Anchetatorii menționează că, la această etapă, informațiile privind presupuse crime multiple sau alte detalii sensibile nu sunt confirmate oficial.