Comuna Negureni ar putea deveni nucleul unei noi structuri administrative în raionul Telenești, după ce consiliul local a votat în unanimitate inițierea procesului de amalgamare voluntară cu șapte localități învecinate, scrie realitatea.md
Anunțul a fost făcut de primarul Ion Popa, într-o postare publică, în care a calificat decizia drept un pas strategic pentru dezvoltarea comunității.
„Este un demers responsabil, orientat spre consolidarea capacității administrative, atragerea investițiilor și crearea unei comunități mai puternice, cu peste 9.000 de locuitori. Amalgamarea nu înseamnă pierderea identității, ci unirea forțelor pentru dezvoltare, infrastructură mai bună și servicii publice mai eficiente. Deciziile importante se iau cu gândul la viitor. Iar viitorul trebuie construit împreună!”, a menționat edilul.
Ce localități sunt vizate
Potrivit Deciziei Consiliului local Negureni nr. 3/1 din 26 februarie 2026, procesul de amalgamare voluntară urmează să fie inițiat între:
- Comuna Chițcanii Vechi
- Comuna Târșiței
- Comuna Ratuș
- Satul Verejeni
- Satul Țânțăreni
- Satul Nucăreni
- Satul Codrul Nou
Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi „pentru”, fără voturi „împotrivă” sau abțineri.
Pașii următori
Consiliul local a decis delegarea reprezentanților Primăriei Negureni în grupul de lucru comun pentru amalgamare și l-a împuternicit pe primarul Ion Popa să transmită propunerea către consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale vizate.
Decizia va intra în vigoare la data includerii în Registrul de stat al actelor locale și poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, în conformitate cu prevederile Codului administrativ.
Inițiativa face parte din procesul mai amplu de reformă administrativ-teritorială, care încurajează amalgamarea voluntară a localităților pentru creșterea eficienței administrative și îmbunătățirea serviciilor publice la nivel local.