Și în această săptămână ne bucurăm de vreme caldă, dar în unele regiuni ale țării se prevăd ploi slabe, așa că nu uitați să aveți la îndemână umbrelele.
În Nordul țării maximele vor fi între +14 și +25 de grade Celsius ziua, iar noaptea temperaturile vor oscila între +3 și +11 grade.
În localitățile din centrul țării ar putea să plouă marți și miercuri. Cu toate acestea, termometrele vor indica până la +26 de grade Celsius ziua, iar noaptea +4 grade.
La sud, temperaturile vor fi cuprinse între +16 și +27 de grade ziua și +5 și +13 grade noaptea. Iar luni și marți sunt prognozate ploi.