Republica Moldova va continua să fie solidară cu Ucraina în fața războiului declanșat de Federația Rusă și va susține o pace justă și durabilă, direct legată de securitatea europeană. Mesajul a fost transmis de premierul Alexandru Munteanu într-o postare publicată pe Facebook, după întrevederi avute la Davos, în marja Forumului Economic Mondial, cu oficiali ucraineni de rang înalt.
„Moldova va continua să fie solidară cu Ucraina în fața războiului inuman pornit de Rusia și să susțină o pace justă și durabilă, de care e legată însăși securitatea europeană”, a subliniat șeful Guvernului.
Întrevederi cu vicepremierul pentru integrare europeană și cu ministrul Economiei
Potrivit premierului, subiectele au fost discutate cu Taras Kachka, viceprim-ministru al Ucrainei pentru Integrare Europeană și Euro-atlantică, și Oleksii Sobolev, ministru al Economiei, Mediului și Agriculturii. Dialogul a vizat sprijinul politic reciproc, dar și oportunități de cooperare bilaterală, inclusiv participarea Republicii Moldova la procesul de reconstrucție a Ucrainei după război.
„Ne unește același deziderat – o viață în libertate și pace pentru cetățenii noștri”, a menționat Alexandru Munteanu.
Parcurs european comun și sprijin reciproc în procesul de aderare
Premierul a evidențiat și sprijinul reciproc al celor două state în procesul de aderare la Uniunea Europeană, reiterând angajamentul Chișinăului pentru parcursul european comun.
Ajutor umanitar pregătit de Chișinău: generatoare, echipamente medicale și autospeciale
În același mesaj, Alexandru Munteanu a atras atenția asupra situației umanitare dificile din Ucraina, pe fondul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice. „Suntem alături de poporul ucrainean în aceste momente cumplite, în care agresorul lovește infrastructura energetică în cel mai barbar mod”, a scris premierul, făcând referire la condițiile extreme din capitala ucraineană.
În acest context, Guvernul de la Chișinău pregătește transmiterea unui ajutor umanitar pentru Ucraina. Potrivit premierului, acțiunea este coordonată împreună cu Ministerul Afacerilor Interne și va include echipamente disponibile în Republica Moldova, precum generatoare, dispozitive medicale și autospeciale de intervenție, pentru a sprijini populația afectată de lipsa energiei electrice, a apei și a căldurii.