Moscova înarmează masiv Africa. Putin anunță contracte semnate cu peste 40 de țări: "Le furnizăm o gamă largă de arme și echipamente”

29/07/2023 -10:44
Imagine

Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia a semnat contracte de armament cu peste 40 de țări africane, în timpul sesiunii plenare a celui de-al doilea summit Rusia-Africa, care se desfășoară de dată această la Sankt Petersburg, potrivit EFE.

El a subliniat că o parte din livrările de arme către aceste țări se face gratuit, deoarece scopul final este de a le asigura ,,securitatea și suveranitatea”.

„Rusia a semnat contracte de cooperare tehnico-militară cu mai mult de 40 de țări din Africa, cărora le furnizăm o gama largă de arme și echipamente”, a afirmat președintele rus, citat de Agerpres.

Putin a indicat că delegațiile africane participa în mod constant la expoziții, forumuri și exerciții militare organizate în Rusia pentru a se familiariza cu armamentul de nouă generație.

Fără a atinge nivelurile din perioada Uniunii Sovietice, Rusia a semnat contracte în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari la precedentul summit Rusia-Africa din 2019.

Unele țări africane au renunțat la cooperarea cu Franța, pe care au acuzat-o că se amestecă în afacerile lor interne, în favoarea armamentului rusesc.

De altfel, consorțiul militar rus Almaz-Anței a prezentat cu ocazia acestui summit o serie de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă și medie de acțiune Tor, Viking și Buk.

Summitul Rusia-Africa din acest an a fost umbrit de izbucnirea revoltei militare din Niger, al cărui președinte, Mohamed Bazoum, a fost destituit și este deținut de către autorii loviturii de stat.

„Condamnăm cu fermitate evenimentele din Niger și cerem eliberarea imediată a președintelui Mohamed Bazoum și a familiei sale”, a declarat la summit Azali Assoumani, președintele Comore, care asigura în prezent președinția prin rotație al Uniunii Africane.

În timpul discursului sau de vineri, Putin a stat alături de Ibrahim Traore, președintele interimar al Burkina Faso, care este acuzat că a cooperat cu mercenarii ruși din Grupul Wagner încă de la lovitură de stat pe care a dat-o în 2022.

Presă locală a relatat joi că șeful Wagner, Evgheni Prigojin, s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu reprezentanți din Niger, Mali și Republica Centrafricană, unde mercenarii ruși au sosit săptămâna această pentru a asigura securitatea pentru referendumul constituțional de duminică.