O macara s-a prăbuşit, sâmbătă seară, în centrul oraşului Boston din Statele Unite ale Americii. O persoană a murit după ce structura metalică a căzut peste parcarea supraetajată, în curs de demolare, a unei clădiri administrative guvernamentale, scrie o observator.
Au fost publicate imagini de la locul accidentului din Boston, SUA, în care o persoană şi-a pierdut viaţa. O macara s-a prăbuşit, sâmbătă seara, în centrul oraşului american, în urma evenimentului fiind alertate de urgenţă numeroase echipaje de intervenţie.
https://twitter.com/i/status/1507840203825762304
Macaraua s-a prăbuşit pe şantierul plin de muncitori
Macaraua a căzut peste parcarea supraetajată, în curs de demolare, care deservea personalul Centrului Guvernamental din Boston, relatează CNN. Pe şantier se aflau, în momentul accidentului, mai mulţi muncitori, dintre care unul a murit. Victima s-a prăbuşit "aproximativ 8-9 metri", au declarat autorităţile locale.
Kelley McCormick, oficial al Poliţiei din Boston, a declarat că nu au reuşit să determine, încă, ce a provocat prăbuşirea macaralei. Între timp, sunt efectuate verificări pentru a stabili dacă restul clădirii e stabil.