Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost accidentat de un autoturism pe strada Meșterul Manole, în timp ce ar fi traversat neregulamentar. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru investigații medicale.
Potrivit ofițerei de presă a poliției, Cristina Talpă, la volanul automobilului de model Mercedes se afla o femeie în vârstă de 43 de ani.
Accidentul a avut loc în jurul orei 8:30, iar ancheta în acest caz este în desfășurare, autoritățile urmând să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii incidentului.