Ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov: Armata rusă are nevoie de cel puțin cinci ani pentru a se reface

31/12/2022 -14:38
Imagine

Având în vedere nivelul pierderilor suferite în Ucraina, armata rusă și-a pierdut puterea și va avea nevoie de cel puțin cinci ani pentru a-și reveni, a declarat ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, potrivit Ukrainska Pravda.

„Potrivit serviciilor de informații ale NATO, rușii au pierderi uriașe de tancuri, artilerie, transportoare blindate de trupe și soldați”, a declarat Reznikov”, citează Al Jazeera, transmite Hotnews.

„Forțele armate regulate ale Federației Ruse ar putea fi refăcute cel mai devreme în cinci ani, poate nu înainte de 10 ani”, a spus el, adăugând că același lucru este valabil și pentru stocurile de rachete ale Rusiei.