Ministrul Buzu explică cine nu va beneficia de compensații la plata facturilor în această iarnă

10/11/2023 -09:43
Imagine

În acest sezon rece, bugetul compensațiilor acordate la plata facturilor pentru energie va fi ceva mai mic decât anul trecut. Precizarea vine din partea ministrului Muncii și Protecției Sociale. Invitatul în cadrul unei emisiuni de la TV8, Alexei Buzu a evitat să spună despre ce sumă este vorba. 

Cert este că cei care nu vor beneficia de compensații la facturi sunt cetățenii care nu se înregistrează pe platforma special creată în acest sens. Estimativ, 255 de mii de familii s-ar putea califica pentru a obține compensația la energie. 

Mai mult, ministrul Muncii și Protecției Sociale susține că anul acesta vor fi intensificate verificările, pentru ca autoritățile să se asigure că nu vor fi admise încălcări la declararea veniturilor versus stabilirea gradului de vulnerabilitate energetică. 

Astfel, spune Alexei Buzu, dacă anul trecut, circa 79% din gospodării au avut un grad de vulnerabilitate foarte ridicată, anul acesta compensațiile vor fi distribuite mai echilibrat.

„Și o să avem categoria extrem de ridicată 18%, foarte ridicată vom avea cred că 15%, în cea medie estimăm că vom avea 30%”, a punctat ministrul Muncii și Protecției Sociale.