Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, și-a depus declarația de avere: de la cinci apartamente la unul singur. Banii din vânzări, investiți în campania electorală

05/09/2025 -08:16
Imagine

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, și-a depus în august 2025 declarația de avere la Comisia Electorală Centrală, în calitate de candidat la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Potrivit documentului, politicianul mai deține în prezent un singur apartament, deși în martie același an raporta cinci locuințe.

În cadrul unei emisiuni, Ghimpu a explicat că a vândut patru apartamente, iar sumele obținute vor fi reflectate abia în declarația de avere pentru anul 2025. „Apartamentele sunt vândute, banii o să-i bag în alegeri. Eu niciodată n-am avut dorința să am mulți bani, m-am mulțumit cu banii pe care îi am. Mai ajut și partidul și ăsta a fost scopul meu. Dacă n-aș fi fost în politică, aveam vile, cum scriau că am pe la Poiana Brașov sau București, dar așa am băgat banii în lupta pentru cauza democratică și pentru neam”, a declarat liderul liberal, citat de tv8.md.

Pentru anul 2023, Ghimpu a raportat un apartament unde deține o cotă parte de 1/2 (evaluat la 11.084 lei), precum și un apartament de 159 m2, achiziționat în 2014 și estimat la 1,1 milioane lei. La capitolul venituri, politicianul a indicat o pensie anuală de 160.000 lei, un automobil Mercedes GLC 250 (fabricat în 2019, cumpărat în 2021 pentru 487.000 lei) și un garaj achiziționat în 2022, evaluat la 250.000 lei. În conturile bancare ale lui Mihai Ghimpu figurează 132.000 lei și 108 lei.

Pentru scrutinul din 28 septembrie, Partidul Liberal a înscris pe listă 58 de candidați – 27 de femei și 31 de bărbați. Primii cinci sunt: Mihai Ghimpu, Elena Pisarenco, Dorin Zghibarța, Corina Fusu și Mihail Buiuc.

Deși în 2022 declara că nu mai dorește să revină în Parlament, Mihai Ghimpu este acum cap de listă, precizând că rolul său este de a conduce echipa liberalilor în Legislativ. Ghimpu a fost președinte al Parlamentului între 2009–2010 și a deținut interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova în același interval.

VEZI ARTICOLE