Metsola a semnat documentul prin care UE acordă încă 145 de milioane de euro țării noastre: ”Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană”

15/06/2023 -08:04
Imagine

Președintele Parlamentului European Roberta Metsola a semnat miercuri, la Strasbourg, acordul la care au ajuns eurodeputații și țările membre cu privire la acordarea unei tranșe de 145 de milioane de euro de ajutor macro-financiar pentru Republica Moldova, scrie Caleaeuropeană.ro.

“Acum 3 săptămâni, la Chișinău, le-am spus oamenilor din Moldova că nu sunt singuri. Astăzi, livrăm încă 145 de milioane de euro pentru a sprijini reformele din Moldova, în timp ce țara continuă să sfideze amenințările rusești. Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană“, a scris Metsola, pe Twitter.

Statele membre ale Uniunii Europene au decis la 30 mai, cu două zile înainte de summitul Comunității Politice Europene de la Chișinău, să sporească de aproape de două ori valoarea asistenței macrofinanciare pentru R. Moldova, pe care au convenit să o acorde cu un an în urmă.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene, în aprilie 2022, cu o zi înainte ca România, Germania și Franța să lanseze platforma de sprijin pentru Republica Moldova, instituția care grupează statele membre ale Uniunii adoptase legislația care permite UE să ajute financiar Moldova cu 150 de milioane de euro. În ajunul summitului CPE de la Chișinău, Consiliul a majorat această sumă cu 145 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că Moldova va avea la dispoziție în total 295 de milioane de euro.

Asistența macrofinanciară a Uniunii are ca scop sprijinirea stabilizării economice și a agendei de reforme structurale a Republicii Moldova, suplimentând resursele puse la dispoziție în cadrul acordului financiar cu FMI.

Această creștere a sprijinului pentru R. Moldova a fost propusă de președinta Parlamentului European în ianuarie 2023 și votată în luna mai și de Parlamentul European.