La doi ani de la tragedia care i-a răpit fiul, Raisa Ciurel spune că a simțit, pentru prima dată, că s-a făcut dreptate. După ce fostul primar din Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, mama adolescentului Mihăiță Beșliu a publicat un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare.
„Aceleași flori cândva le primeam cu bucurie, astăzi le duc cu durere”, a scris femeia, referindu-se la fiul său de 14 ani, care și-a pierdut viața în accidentul rutier din februarie 2024.
Raisa Ciurel afirmă că hotărârea instanței confirmă ceea ce a susținut încă din prima zi — că tragedia ar fi putut fi evitată dacă șoferul s-ar fi oprit să acorde ajutor. În mesajul său, aceasta îl acuză pe fostul edil că a fugit de la locul accidentului și că ar fi încercat ulterior să denatureze circumstanțele morții copilului.
„Nu-l costa nimic dacă se oprea. Dacă încerca să-i acorde primul ajutor. Dacă îi dădea dreptul de a trăi lui Mihăiță. Dar a ales să fugă și să ascundă crima”, a scris mama adolescentului, respingând afirmațiile potrivit cărora băiatul ar fi fost în stare de ebrietate sau ar fi vrut să-și facă rău.
Femeia le-a mulțumit public celor care au susținut-o în această perioadă, în special avocatului Dorin Podlisnic, despre care spune că a încurajat-o să continue lupta pentru adevăr.
Vineri, 27 februarie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe Nicanor Ciochină la șapte ani de detenție într-un penitenciar de tip deschis, pentru accidentul rutier din februarie 2024, soldat cu moartea adolescentului din Boldurești. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.