Medalie de bronz și o mențiune pentru Moldova, la Olimpiada Europeană de Matematică

18/04/2024 -11:54
Imagine

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut o medalie de bronz și o mențiune de onoare la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete, desfășurată în Tskaltubo, Georgia, în perioada 11-17 aprilie 2024.

Medalia de bronz a fost obținută de Anastasia Corsac, elevă a Liceului Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău, iar mențiunea de onoare - de Bianca Iordachi, elevă la aceeași instituție.

În cadrul celei de-a XIII-a ediție a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete au participat 212 eleve din 54 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de 4 eleve și 2 profesori.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează mulțumiri membrilor Consiliului Olimpic Republican la Matematică pentru dedicație și implicare în pregătirea lotului olimpic național.

Totodată, MEC și ANCE adresează felicitări premianților, profesorilor și părinților, dorindu-le succese în continuare.