Marea Britanie se confruntă cu cea mai ridicată inflație din ultimii 30 de ani

13/04/2022 -12:44
Imagine

Inflația în Marea Britanie a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani. Indicele prețurilor de consum a atins în martie 7%, comparativ cu 6,2% cât a fost luna anterioară, acesta fiind cel mai ridicat nivel începând din 1992, a anunțat, miercuri, Oficiul Național de Statistică (ONS).

Foto: Profimedia

Creșterea inflației a venit ca răspuns la majorarea prețurilor la electricitate, gaze și carburanți, la transport, dar și a prețurilor la materialele folosite în sectorul industrial, scrie agenția EFE, transmite digi24.ro.

Inflația a crescut cu mult peste nivelul de 6,7% estimat de analiști.

Potrivit lui Grant Fitzner, economist șef la ONS, majorarea generalizată a prețurilor a fost menționată în martie în contextul scumpirii carburanților.

"Prețurile la restaurante și hoteluri au crescut semnificativ în martie, în timp ce, după scăderea de acum un an, s-au înregistrat creșteri la diferite tipuri de alimente", a adăugat el.

"Prețurile produselor care ies din fabricile din Marea Britanie au crescut puternic", a subliniat Fitzner, care a menționat, printre altele, prețurile metalelor.

Pentru a frâna creșterea inflației, Banca Angliei a majorat luna trecută de la 0,5% la 0,75% dobânda de referință, aceasta fiind a treia creștere consecutivă operată de bancă în acest scop. Experții nu exclud o altă majorare a dobânzii, deoarece inflația este mult peste obiectivul de 2% stabilit de Banca Angliei.