Sâmbătă, 19 martie, în sărbătoarea Sfântului Iosif, tatăl purtător de grijă a lui Isus, papa Francisc a dorit să arate afecțiunea paternă față de copiii ucraineni internați la Spitalul de pediatrie “Bambino Gesù”. Micuții pacienți sunt internați fie din cauza rănilor provocate de războiul în curs, fie din cauza altor boli.
Continuându-și criticile implicite la adresa Rusiei, Papa Francis a calificat conflictul din Ucraina drept un „masacru fără sens” și nejustificat și a cerut liderilor lumii să pună capăt acestui „război respingător”.
Vorbind în fața a aproximativ 30.000 de persoane adunate în Piața Sfântul Petru de la Vatican pentru obișnuita sa predică duminicală, Suveranul Pontif a spus că „din nefericire, agresiunea violentă împotriva Ucrainei nu încetinește”. „E un masacru fără sens în care măceluri și atrocități se repetă”, a spus șeful Bisericii catolice, în cea mai fermă condamnare a războiului de până acum, în care a evitat să se refere nominal la Rusia. „Nu există nici o justificare pentru asta”, a adăugat Papa.
„Îi implor pe toți actorii din comunitatea internațională să se dedice cu adevărat opririi acestui război respingător”, a mai spus Papa, în uralele și aplauzele mulțimii adunate în Piața Sfântul Petru.
El a vorbit și despre vizita pe care a făcut-o sâmbătă la un spital din Roma unde sunt tratați copii răniți în Ucraina. „Unuia îi lipsea un braț, altul avea o rană la cap”, a spus Papa Francis.