Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa sâmbătă, 26 aprilie, la funeraliile Sanctității Sale Papa Francisc, transmite IPN.
Șefa statului va fi prezentă la ceremonia funerară în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova, pentru a aduce un omagiu fostului Suveran Pontif.
În comunicatul, emis de Președinție, se spune că Maia Sandu va onora astfel memoria Papei Francisc, apreciat în întreaga lume pentru angajamentul său profund față de valorile compasiunii, echității și solidarității între oameni și popoare.
Participarea președintei subliniază respectul și recunoștința Republicii Moldova față de moștenirea spirituală și umanistă lăsată de fostul lider al Bisericii Catolice.