Președintele țării, Maia Sandu, a salutat opinia Comisiei Europene, care recomandă statelor membre ale UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Maia Sandu: "Recomandarea se bazează pe înțelegerea că țara noastră va întreprinde eforturi suplimentare în domenii-cheie ca reforma justiției, combaterea corupției, administrația publică și drepturile omului. Sunt exact domeniile în care ne-am asumat să facem schimbări în fața cetățenilor și ne vom respecta angajamentul. Comisia va monitoriza progresele înregistrate în aceste domenii până la sfârșitul anului 2022. (…)
Mizăm pe faptul că, la reuniunea din 23-24 iunie a Consiliului European, statele membre ale UE vor sprijini recomandarea Comisiei Europene și vor acorda țării noastre statutul de țară candidată."
Și Nicu Popescu, vicepremier, ministrul al Afacerilor Externe și Integrării Europene a salutat această decizie:
„Am realizat împreună următorul pas de apropiere ireversibilă a țării în marea familie europeană. Împreună cu echipa de la Președinție, Guvern și Parlament suntem determinați să dinamizăm reformele așteptate de cetățenii noștri. Conștientizăm că acest proces va fi unul complex dar orientat spre un obiectiv clar – dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova și obținerea statutului de membru al UE. (…) Contăm pe faptul că la Consiliul European în cadrul reuniunii din 23 – 24 iunie, statele membre vor sprijini recomandarea Comisiei Europene, o decizie care ne va ancora la cel mai longeviv proiect al păcii, prosperității și democrației pe continentul european”, susține ministrul.
Astăzi Comisia Europeană s-a pronunțat în favoarea acordării statutului de candidat la UE atât Ucrainei, Georgiei cât şi Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut pe 17 iunie de către preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Colegiul Comisiei Europene a adoptat Opiniile pe marginea cererilor Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei de a deveni state membre ale UE.
Decizia Comisiei Europene are caracter de recomandare, iar decizia finală privind acordarea statutului de stat-candidat la aderarea la UE urmează să fie luată săptămâna viitoare, când liderii UE se vor reuni joi la Bruxelles pentru un summit.