Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat public solidaritatea față de protestatarii din Iran, care manifestă de la sfârșitul lunii decembrie împotriva politicilor autorităților de la Teheran. Șefa statului a subliniat că determinarea iranienilor de a-și modela propriul viitor are ecou la nivel internațional.
Maia Sandu a reafirmat angajamentul Republicii Moldova pentru respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, subliniind importanța solidarității internaționale în fața abuzurilor.
Protestele din Iran au pornit de la dificultăți economice, dar s-au transformat rapid în manifestații de amploare cu revendicări politice, inclusiv abolirea Republicii Islamice. Potrivit organizațiilor Human Rights și Iran Human Rights, bilanțul este tragic: aproximativ 50 de protestatari și 15 membri ai forțelor de securitate au fost uciși, iar peste 2.300 de persoane au fost arestate, printre victime numărându-se și nouă copii.