Președintele francez, Emmanuel Macron a ajuns la Chișinău. Liderul de la Paris a fost întâmpinat de ministrul de Externe, Nicu Popescu și guvernatorul BNM, Octavian Armașu. Ulterior, președintele a fost escortat de coloana oficială formată din peste 10 vehicule, spre Reședința de Stat de pe strada Nicolae Iorga, 23, unde a fost întâmpinat de Maia Sandu.
Cei doi șefi de stat vor avea mai multe discuții, iar la ora 15.45, vor susține o conferință de presă comună, scrie tv8.md.
Din programul celor doi șefi de stat mai face parte o vizită la Alianța Franceză din Moldova. De asemenea, ei vor avea o discuție cu câțiva reprezentanți ai societății civile din țara noastră.
Vizita șefului de stat francez a fost anunțată pe 10 iunie de către Palatul Elysée, citat de Le Figaro.